Au mai rămas doar nouă zile până la startul show-ului Survivor România All Stars, poate cel mai așteptat program TV în acest început de an. Începând cu data de 16 ianuarie, „Faimoșii” și „Războinicii”, echipe compuse de data aceasta din starurile care au cucerit edițiile precedente, se vor duela pe târâmul Republicii Dominicane.
În mijlocul lor se va afla din nou prezentatorul Daniel Pavel. Înainte de plecarea în țara din Caraibe, prezentatorul a oferit un amplu interviu pentru Cancan.ro, în care și-a spus povestea.
„Domnul Dan” a recunoscut că drumul său spre celebritate a fost unui presărat cu multe momente dificile, despre care spune că l-au făcut mai puternic. Daniel Pavel și-a adus aminte de perioada în care vindea cauciucuri în Oborul de Constanța.
„Asta e televiziunea de reality game-show, e dură, e acum. Partea de ofițer de marină, partea de om de vânzări, Sabin, iarăși e o premieră la tine și din toată inima o spun, eu am vândut cauciucuri în oborul din Constanța, în studenție.
Diminețile, de la 4 dimineața, dobrogenii știu ce înseamnă toamna și iarna în Constanța, vindeam cauciucuri second-hand ca să mă întrețin, să am banii mei.
Părinții îmi dădeau, vorbim de România anilor 1990, și vindeam cauciucuri sâmbăta și duminica. Și acolo e o poveste, cauciucurile se plimbaseră peste tot, prin Europa, aveau și ele o poveste, la nivel de metaforă. Am făcut-o un număr de luni, cam un an, apoi m-am dus cu Liga Studenților”, a mărturisit Daniel Pavel la Cancan Exclusiv.
Din echipa Faimoșilor, în acest an, vor face parte: Zannidache (sezonul 2), TJ Miles (sezonul 3), Cătălin Moroșanu (sezonul 2), Jorge (sezonul 4), Jador (sezonul 2), Andreea Tonciu (sezonul 3), Roxana Nemeș (sezonul 2), Elena Ionescu (sezonul 1), Ana Porgras (sezonul 2) și Ștefania Stănilă (sezonul 4).
Tabăra albastră, a Războinicilor va fi alcătuită la Survivor România All Stars din: Alex Delea (sezonul 3), Iancu Sterp (sezonul 1), Relu Pănescu (sezonul 3), Robert Moscalu (sezonul 4), Andrei Ciobanu (sezonul 1), Lola Crudu (sezonul 1), Ștefania Ștefan (sezonul 3), Alexandra Duli (sezonul 3), Maria Lungu (sezonul 4) și Maria Chițu (sezonul 1).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER